Duo Harry Tavitian - Mihai Iordache la Puiești 2014

Pianistul Harry Tavitian este una dintre personalităţile care au marcat evoluţia jazz-ului românesc şi nu numai. Considerat de presa americană drept cel mai interesant jazzman român contemporan, Tavitian a jucat un rol activ şi în apariţia şcolilor naţionale de jazz din estul Europei. “Harry Tavitian se numără printre pianiştii extraordinari care au iniţiat şi au desăvârşit Noul Jazz Est-European”, spunea unul din cei mai importanţi critici de jazz din Austria.

Harry Tavititan: „Sculați, sculați boieri mari, sculați voi români plugari!” Așa a sunat începutul suitei de prelucrări de jazz după colinde, pe care am cântat-o în 1987, la festivalul de jazz, la doar 3 săptămâni după Revolta de la Brașov. Chiar dacă eram bine păziți și noi pe scenă, și publicul, în sală.

 Am aflat din ce în ce mai multe lucruri despre pro­iectul de la Roşia Montană, apoi despre frac­turarea hidraulică, despre gazele de şist, iar când am înţeles ce uriaş pericol ne pândeşte nu am mai putut sta în casă, a trebuit să ies în stradă, ală­turi de ceilalţi. Am o fire spon­tană, în parte do­mo­lită de un specific raţional ar­mean, însă atunci, în vara lui 2013, nu am stat pe gânduri, nu am cân­tărit dacă-i bine sau nu, mi s-ar fi părut grotesc să stau pe margine. În fapt, ne confruntăm cu un nou tip de dictatură. Dictatura multi­na­ţio­nalelor, a corpo­ra­ţiilor, a banului obţinut prin ori­ce mijloace, fără să se ţină cont de catastrofa ce planează asupra oa­me­nilor, a animalelor, a apei, naturii. Mama celor nesătui e tot timpul gravidă.

În acești doi ani am descoperit mulţi oa­meni de mare calitate, cei mai mulţi, tineri, aşa cum, cu ani în urmă, întâlni­sem oameni cu totul deosebiţi din comunitatea de jazz. Sunt sigur că pe mulți dintre ei îi voi revedea la FânFest. Această invitație la cea de-a zecea ediție a Festivalului e o onoare și o bucurie pentru mine.

 

De meserie sunt protestatar. Acesta este spiritul autentic al jazzului. Jazz-ul are din naştere acest specific. La mijlocul anilor ’70 am trăit o aprigă luptă interioară, mă frământam ce să fac, să rămân pianist de muzică clasică sau să aleg jazz-ul. Dumnezeu m-a luminat să decid cu sufletul şi am ales muzica spontană, născută pe loc, în detrimen­tul celei scrise. Am ales pro­testul, nesupunerea, să nu iau un lucru gata făcut, ci, cu riscul de a munci, de a căuta mai mult, să fac o muzică izvorâtă din sufletul şi din mintea mea.

Nu credeam că o să ajung să trăiesc ce am trăit în ultimii 2 ani. Eu, un oriental bătrân și leneș, să ajung să fac zeci de kilometri prin Constanța la marșurile împotriva exploatării cu cianuri a aurului de la Roșia Montană și a gazelor de șist? Să merg la Pungești pe 7 decembrie 2013 și să fiu martor acolo la scene zguduitoare, la demnitatea și curajul extraordinar al sătenilor și a activiștilor de mediu în fața asaltului jandarmeriei ca armată a Chevronului? Să merg la protestul neautorizat de pe 10 decembrie când în Parlament urma să se voteze legea minelor care însemna liber la exproprierea în interesul companiilor (mai rău ca în stalinism); și să am bucuria ca, sub presiunea acțiunilor activiștilor de mediu din toată țara, legea să cadă la vot? Să îmi las deoparte treburile – muzicale și toate celelalte – ca să fiu tot timpul în temă cu ce se petrece în această luptă?

Mi-am început cariera cu blues, în 1970. Bluesul s-a născut dintr-o mare suferință – cea a sclavilor negri (și a urmașilor acestora) din America sfârșitului de secol 19 – dar și din puterea de a transcende suferința prin muzică, de a-i da un sens. Și pentru noi, muzicanții și publicul românesc de până în ’90, bluesul a fost un strigăt de libertate. Acum, când România se întoarce la dictatură, cred că a venit timpul să ne întoarcem la adevăratul spirit al bluesului.
Am cântat toată viața free-jazz și jazz de sorginte folclorică. Într-o Românie care e deja sub ocupație, libertatea spiritului și lupta pentru menținerea identității naționale devin cuvinte de ordine.
Voi cânta și jazz și blues la cea de-a zecea ediție a FânFest. Voi cânta împreună cu saxofonistul Mihai Iordache, pe care l-am întâlnit pentru prima oară într-un jam-session la Festivalul de la Costinești, în 1986. Am cântat de atunci în duo sau în formații mai numeroase, ca Orient Express-ul. Avem împreună și un CD (Balcaz) pe care l-am scos la începutul anilor 2000, în perioada războiului din Iugoslavia. Și Balcanii și Caucazul sunt spații spirituale greu de înțeles pentru cei veniți de aiurea (cu excepția celor veniți cu sufletul deschis; dar aceștia sunt păsări rare).

Mă bucur că și Mihai s-a implicat în lupta împotriva exploatării cu cianuri de la Roșia Montană și a gazelor de șist și că vom cânta împreună la FânFest, așa cum am cântat împreună și la primul festival antifrack din România din septembrie 2014 de la Puiești.
Mihai Iordache (oct 2013): „Sunt împotriva exploatării aurului de la Roșia Montană și a fracturării hidraulice. Cred că e o mare prostie să fii pentru aceste lucruri care sunt nesustenabile iar opinia marilor specialiști angajați de aceste companii nu face doi bani atâta timp cât avem internet și putem vedea ce se întâmplă în alte țări unde se folosesc aceste tehnologii”.

Harry Tavitian s-a născut în anul 1952 la Constanţa într-o familie de armeni. Este absolvent al Academiei de Muzică din Bucureşti. La 17 ani descoperă blues-ul. În 1978, la Constanţa, pune bazele grupului Creativ cu care va câştiga în 1980 premiul I pentru debut la Festivalul de Jazz de la Sibiu şi va deveni promotorul jazzului de avangardă in România. În anii ’80 muzica Creativului era sincronă cu avangarda jazzului european şi cu tendinţele de coagulare a şcolilor naţionale de jazz din Estul Europei, în ciuda izolaţionismului politic al României, a problemelor legate de neacordarea vizelor şi de imposibilitatea de a răspunde invitaţiilor la festivalurile din Occident. În 1985-1986 grupul Creativ scoate două LP-uri la casa londoneză Leo Records. Fanii de jazz din România primesc vestea cu entuziasm, ca un semn al spargerii universului concentraţionar al dictaturii Ceauşescu.

Jazzul de avangardă şi blues-ul arhaic au alternat în creaţia sa, traversată de la începutul carierei sale de un puternic filon etnic.

Tavitian se consideră armean prin naştere, român prin adopţie şi se simte acasă în ambele culturi, folclorul balcanic şi caucazian fiind una din sursele sale majore de inspiraţie.

Mihai Iordache

Saxofonist şi compozitor, Mihai Iordache s-a născut în 1967 în Bucureşti.
Primele apariţii în public au fost alături de grupul Creativ, cu Harry Tavitian şi Corneliu Stroe, în anii ’86 – ’87. În 1987 a câştigat Premiul de popularitate la Festivalul de Jazz de la Sibiu cu un recital solo.
În 1990 şi-a format primul trio de jazz. A urmat o perioadă de concerte în noile cluburi bucureştene, alături de muzicieni din generaţia sa: Sorin Romanescu, Zoltan Andras, Maria Răducanu, Eugen Nichiteanu.
În 1993 a înfiinţat alături de textierul Florin Dumitrescu formaţia de punk rock Sarmalele Reci. A compus pentru ei piese ca „Ţara te vrea prost” şi a înregistrat trei albume. S-a despărţit de ei în 1999.
Între 1995 şi 2006 a mai cântat cu Lucian Ban, Ada Milea, Vlaicu Golcea şi grupul Orient Express al lui Harry Tavitian.
Din 2003 este saxofonistul formaţiei Kumm, cu care a înregistrat patru albume. În acelaşi an şi-a format propriul grup de jazz, ‘Iordache’, cu care a înregistrat alte patru albume şi care, în formula actuală, îi mai cuprinde pe Sebastian Burneci, Florian Radu, Toni Kühn, Dan Mitrofan, Uţu Pascu şi Tavi Scurtu. Acest grup cântă aproape exclusiv compoziţii proprii şi a cântat în majoritatea festivalurilor din ţară.